10 scriitori foarte populari pe care nu i-am citit încă

Nu sunt genul de cititor care citește toată lista de cărți a unui scriitor atunci când găsește o carte tare bună a acestuia. Nu știu de ce, dar eu nu prea pot citi mai multe cărți de același autor. Chiar dacă prima carte m-a impresionat mult, niciodată următoarea carte nu va fi de același autor. Îmi păstrez mereu viu interesul pentru lectură doar fiindcă merg dintr-o extremă în alta, mereu ceva nou sau altfel. Asta nu înseamnă că peste ceva timp n-o să revin la ei. Sigur că o să-i mai citesc, mai ales dacă am avut o primă întâlnire frumoasă.

Am încercat, după o nouă provocare #JoiaCuCărți, să întocmesc lista de autori foarte populari a căror operă nu am descoperit-o încă.

  1. Charles Bukowski – n-am citit nimic de el, pentru că am văzut multe păreri care se bat cap în cap despre opera acestuia. Tocmai acesta e și motivul pentru care îl voi citi (deși nu sunt sigură că până la capăt);
  2. Jojo Moyes – atunci când unele cărți sunt prea mult mediatizate, îmi cam dispare interesul pentru ele. Cărțile ei le întâlnesc atât de des în grupuri de lectură, pe pagini, pe bloguri, că deja am impresia că le-am citit. 🙂
  3. Ernest Hemingway – o să vină timpul când o să-l descopăr pe „unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume”, atunci o să încep cu „Bătrânul și marea”;
  4. Cella Serghi – chiar nu știu de ce nu am citit încă nimic scris de ea, probabil nu am găsit-o în librărie atunci când căutam ceva nou;
  5. George Orwell – am cumpărat cartea „O mie nouă sute optzeci și patru” din minunata librărie „Cărturești” când am fost ultima dată la București, câteva luni în urmă, însă o să o citesc atunci când o să știu sigur că sunt gata pentru ea;
  6. Kazuo Ishiguro – faptul că în 2017 acesta a primit Premiul Nobel pentru Literatură pentru că„în romane cu mare putere emoțională, a dezvăluit abisul din spatele senzației noastre iluzorii de conectare la lume” mă motivează să îi caut opera cât mai curând;
  7. Irvin Yalom – mi-a fost recomandat, sper să ajung la opera lui;
  8. Philippa Gregory – ficțiune istorică, un gen care-mi era drag vreo doi ani în urmă, dar la care mă voi întoarce neapărat împreună cu această scriitoare;
  9. Nora Roberts – nu e genul meu și nu cred că îi voi citi cărțile; doar în cazul în care aș primi una cadou 🙂 ;
  10. Irina Binder – nu acum, poate în altă perioadă a vieții mele.

Să fi scris această listă cu un an în urmă, ea avea să arate cu totul altfel, pentru că am descoperit scriitori și opere cu adevărat valoroase în această perioadă. În timp ce scriam articolul mi-am dat seama că am multe cărți care așteaptă să le citesc, să le „gândesc” și să mă schimbe.

Mulțumesc Dorinei Dănilă pentru provocare (https://dorinadanila.com/2018/03/22/10-autori-foarte-populari-pe-care-nu-i-am-citit-inca/), mi-a dat mult de gândit.

Sursă citate: ro.wikipedia.org

Reclame

2 gânduri despre „10 scriitori foarte populari pe care nu i-am citit încă

Adăugă-le pe ale tale

  1. Am citit din aceasta lista Cella Serghi, acum multa vreme insa mi-a placut si chiar as reciti. Am mai citit Phillippa Gregory (si eu sunt fan fictiune istorica) dar si Nora Roberts (am cateva trilogii de la ea care m-au cucerit, cum e cea a fratilor Gallagher – citita si rascitita). Nu ma da pe spate orice carte scrisa de Nora Roberts (este si foarte prolifica) dar s-ar putea sa ai o surpriza placuta, daca alegi sa o citesti (repet, depinde ce).

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: